Avocat!
Sau cel putin asa credeam la 5 ani. Apoi au urmat alte meserii mai mult sau mai putin nobile. Credeam ca voi imparti dreptate in stanga si in dreapta, ca ii voi ocroti pe cei nepastuiti si ca voi pedepsi toti infractorii. Cand toti imi spuneau ca lumea nu e asa cum o vad eu si ca in curand o sa ma lovesc puternic de un zid inivizibil le raspundeam mereu:
"Nu e adevarat! O sa va arat ca e asa cum spun eu!".
Naivitatea unui copil sau simt al dreptatii exagerat, orice ar fi fost acum imi dau seama ca cei din jurul meu aveau dreptate.
Dreptatea se bazeaza pe perceptia asupra faptei judecate a celui care judeca, dar poate fi influetata de trairile acestuia, de capacitatea lui de a intelege anumite evenimente, de stres, etc. Cu alte cuvinte nu numai ca doua persoane pot judeca diferit aceeasi situatie, dar si aceeasi persoana poate da sentinte diferite pentru cazuri identice. Dreptatea nu e una singura si modul de percepere a ei depinde de la o persoana la alta. De aceea si daca as fi fost avocat, procuror sau judecator nu as fi fost in stare sa-mi implinesc visul: acela de a imparti o dreptate universal valabila. Singurul lucru pe care il puteam face era sa aplic propria mea dreptate.
Totusi, chiar daca nu exista o dreptate universal valabila, avem o dreptate acceptata de majoritate(acceptare consimtita printr-o legislatie aflata, din ultimele informatii pe care le am, inca in vigoare). Se pare insa ca uitam sa o respectam atunci cand nu ne mai convine sau cand ne vizeaza direct. In schimb alegem calea denigrarilor atat a celor care impart dreptatea cat si a celor care o (re)stabilesc. Ne place sa ne ascundem dupa deget cand e vorba de noi, sa spunem ca se face un abuz si ca noi suntem niste victime ale sistemului. Posibil! Dar de ce nu atacati pe cale legala tot ce vi se pare anormal? De ce trebuie sa pozati in victime pentru a starni compasiunea opiniei publice? Exista foruri europene care pot judeca astfel de cazuri si care chiar pot da decizii impotriva unui stat in cazul in care acesta a comis vreun abuz asupra cetatenilor tai.
Noua nu ne place insa calea justa. Noi dispretuim legea si o etichetam ca fiind plina de "bube" fara insa a incerca sa reparam ceva. E bine atat timp cat nu e vorba de noi!
Noi nu luptam cu problemele existente ci doar cu problemele pe care le avem noi. Si nu luptam barbateste ci ne lamentam ca niste femei asteptand compasiune si sprijin din partea tuturor. "Lupta mea sa fie lupta tuturor". Motto-ul nostru in viata si scaparea noastra din situatiile in care nu gasim scapare. Ne comportam ca niste copii de gradinita care, atunci cand gresesc, baga capul in pamant sau adopta imediat fata blajina in asteptarea acelui:"O dar uite ce dragut e! Lasa iubire ca nu pot fi suparata pe tine" odata cu care vine si absolvirea de toate faptele comise.
Argumente de genul: "Tatal lui a murit aseara in timp ce se uita cum fiul se disculpa in direct la televiziune" sau "Mama, sotia si copiii lui il asteapta acasa de Paste" mi se par irational aruncate intr-o discutie legata de dreptate.
Pana insa a ma sensibiliza pana la "lacrimile lui Dinescu" m-am simtit ca un mic sado-masochist caruia ii place sa petreaca in aceeasi pozitie noapte de noapte(sau ma rog zi de zi dupa puteri si preferinte).
Pana la a arata cu degetul judecatorii, procurorii, politistii ce ar fi mai bine sa citim legea si sa vedem ce e absurd si ce nu e? Ce ar fi sa ne invatam drepturile pentru a ne putea apara mai bine de abuzuri? Cum ar fi sa initiem o miscare menita sa schimbe tot ce e putred?
Dar nu, noi preferam compasiunea de la distanta atat timp cat nu e vorba de noi si apelul la sprijinul public atunci cand suntem in caca...o.
Dar pana a rezolva toate problemele de mai sus am gasit raspunul la intrebare:
- Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
- Nu vreau sa ma fac mare!
joi, 16 aprilie 2009
marți, 14 aprilie 2009
Parol ... si totusi cine e de vina?!?!
"Chestia este că, în ziua de azi, nu mai poţi avea deloc încredere în bărbaţi. Nici măcar atunci cînd îţi promit o muie…"
Citatul reprezinta finalul unui articol din Plai cu Boi care se regaseste la http://www.plaicuboi.ro/dureri-de-cape-town-ii/
Dintr-o discutie pe marginea acestui citat (care a deraiat mult de la semnificatia initiala a citatului) a rezultat un post la care ma simt nevoit sa raspund http://mistiqheaven.blogspot.com/2009/04/inca-o-zi-de-marti.html.
Raspunsul cautat in acel post este: Noi suntem de vina.
Cum putem blama indivizi produsi de o societate aflata in criza si care isi reneaga adevaratele valori pentru a promova "icoane de perete" gen Udrea, Sensuala, clanul Becali, pitziponci si cocalari? Cum putem blama astfel de indivizi care nu au nici un reper in viata, pentru care cuvantul "Parol" nu reprezinta decat un cuvant venit din negura vremii si folosit probabil de cocalarii si pitzipoancele de atunci? Si da, poate aici au dreptate: cuvantul era folosit pentru a da o nota de distinctie, dar nerespectarea acestui Parol aducea cu sine o reputatie proasta, foarte greu de indurat de cocalarii si pitzipoancele vremii. Reputatia e ceea ce conteaza si acum, insa spre deosebire de ieri, azi se obtine in cu totul alte moduri. Nu e nevoie sa iti tii cuvantul dat fata de un amic, prieten, cunostinta, din contra cu cat iti incalci mai mult cuvantul cu atat mai mult respect primesti.
Asa ca nu e vina barbatilor(si nici a femeilor) care nu isi tin cuvantul dat. Nu e vina zilei de azi ci a promovarii non-valorilor, a unei crize de identitate a individului care se zbate sa isi pastreze valorile morale intacte fara a-si altera statutul social dobandit(smecher, smecheras, etc).
NU este vina unei singure persoane ci a noastra a tuturor. Asa ca daca ii blamam pe ei pentru neseriozitate, pentru prost gust, pentru lipsa manierelor, pentru incultura, etc. atunci haideti sa ne criticam si pe noi, cei care am asistat pasiv la demolarea unei societati, cei care am aprobat tacit imbecilizarea noastra si a celor din jurul nostru, cei care ne credem speciali pentru ca recunoastem prostia, dar orbiti de aroganta noastra ne laudam cu titlul de a fi cei mai buni dintre cei prosti.
In concluzie: cand punem intrebari de genul acesta e bine sa cautam in profunzime si sa vedem care este adevarata problema. Din nefericire de multe ori doar zgariem suprafata multumindu-ne sa raspundem la intrebari ale caror ramificatii sunt mult mai adanci decat putem sau vrem sa vedem.
Cand vom putea sa ne uitam la problemele adevarate, cele de la care se nasc toate metehnele unei societati atat de blamate, cand vom putea sa ne privim in oglinda si vom putea sa recunoastem propriile greseli, cand radiografia societatii in care traim va contine si radiografia noastra si aceasta va fi prima studiata si prima problema pentru care vom incerca sa gasim solutii, atunci putem spune ca suntem pe drumul cel bun si atunci vom putea emite judecati asupra modului in care aleg altii sa se manifeste.
P.S.: Toti trebuie sa ne simtim vinovati de raspunsurile la intrebarile pe care le punem.
Citatul reprezinta finalul unui articol din Plai cu Boi care se regaseste la http://www.plaicuboi.ro/dureri-de-cape-town-ii/
Dintr-o discutie pe marginea acestui citat (care a deraiat mult de la semnificatia initiala a citatului) a rezultat un post la care ma simt nevoit sa raspund http://mistiqheaven.blogspot.com/2009/04/inca-o-zi-de-marti.html.
Raspunsul cautat in acel post este: Noi suntem de vina.
Cum putem blama indivizi produsi de o societate aflata in criza si care isi reneaga adevaratele valori pentru a promova "icoane de perete" gen Udrea, Sensuala, clanul Becali, pitziponci si cocalari? Cum putem blama astfel de indivizi care nu au nici un reper in viata, pentru care cuvantul "Parol" nu reprezinta decat un cuvant venit din negura vremii si folosit probabil de cocalarii si pitzipoancele de atunci? Si da, poate aici au dreptate: cuvantul era folosit pentru a da o nota de distinctie, dar nerespectarea acestui Parol aducea cu sine o reputatie proasta, foarte greu de indurat de cocalarii si pitzipoancele vremii. Reputatia e ceea ce conteaza si acum, insa spre deosebire de ieri, azi se obtine in cu totul alte moduri. Nu e nevoie sa iti tii cuvantul dat fata de un amic, prieten, cunostinta, din contra cu cat iti incalci mai mult cuvantul cu atat mai mult respect primesti.
Asa ca nu e vina barbatilor(si nici a femeilor) care nu isi tin cuvantul dat. Nu e vina zilei de azi ci a promovarii non-valorilor, a unei crize de identitate a individului care se zbate sa isi pastreze valorile morale intacte fara a-si altera statutul social dobandit(smecher, smecheras, etc).
NU este vina unei singure persoane ci a noastra a tuturor. Asa ca daca ii blamam pe ei pentru neseriozitate, pentru prost gust, pentru lipsa manierelor, pentru incultura, etc. atunci haideti sa ne criticam si pe noi, cei care am asistat pasiv la demolarea unei societati, cei care am aprobat tacit imbecilizarea noastra si a celor din jurul nostru, cei care ne credem speciali pentru ca recunoastem prostia, dar orbiti de aroganta noastra ne laudam cu titlul de a fi cei mai buni dintre cei prosti.
In concluzie: cand punem intrebari de genul acesta e bine sa cautam in profunzime si sa vedem care este adevarata problema. Din nefericire de multe ori doar zgariem suprafata multumindu-ne sa raspundem la intrebari ale caror ramificatii sunt mult mai adanci decat putem sau vrem sa vedem.
Cand vom putea sa ne uitam la problemele adevarate, cele de la care se nasc toate metehnele unei societati atat de blamate, cand vom putea sa ne privim in oglinda si vom putea sa recunoastem propriile greseli, cand radiografia societatii in care traim va contine si radiografia noastra si aceasta va fi prima studiata si prima problema pentru care vom incerca sa gasim solutii, atunci putem spune ca suntem pe drumul cel bun si atunci vom putea emite judecati asupra modului in care aleg altii sa se manifeste.
P.S.: Toti trebuie sa ne simtim vinovati de raspunsurile la intrebarile pe care le punem.
duminică, 12 aprilie 2009
Mea Culpa
Englezii au vorba: "Practice what you preach"!
Si ca tot am vorbit in postul anterior despre conduita se pare ca aseara am uitat cateva din regulile esentiale de buna purtare.
Din aceasta cauza ma simt dator fata de toti cei pe care i-am ofensat in unele momente aseara prin comportamentul meu ( si prima persoana care a fost deranjata de "abaterile" mele de aseara am fost chiar eu) sa imi cer scuze. Asadar postul acesta e modul meu de a-mi cere scuze fata de mine si de cei pe care i-am ofensat si un mod de a-mi constientiza greselile.
Cu totii gresim insa cel mai important nu e sa iti ceri scuze ci sa constientizezi ca ai gresit si sa incerci sa nu repeti de mai multe ori aceeasi greseala!
Si ca tot am vorbit in postul anterior despre conduita se pare ca aseara am uitat cateva din regulile esentiale de buna purtare.
Din aceasta cauza ma simt dator fata de toti cei pe care i-am ofensat in unele momente aseara prin comportamentul meu ( si prima persoana care a fost deranjata de "abaterile" mele de aseara am fost chiar eu) sa imi cer scuze. Asadar postul acesta e modul meu de a-mi cere scuze fata de mine si de cei pe care i-am ofensat si un mod de a-mi constientiza greselile.
Cu totii gresim insa cel mai important nu e sa iti ceri scuze ci sa constientizezi ca ai gresit si sa incerci sa nu repeti de mai multe ori aceeasi greseala!
vineri, 10 aprilie 2009
Traducere din romana in ... romana
Stand la o mica barfa cu o prietena buna( de care ma leaga nu numai zodia ci si o viziune similara in privinta a ceea ce noi numim "bun gust") am realizat impreuna cat de mult si cat de repede se schimba lucrurile in jurul nostru. Toata aceasta mica discutie a pornit de la un lucru banal: incercand sa ascult ceva mai usor si mai potrivit urechilor mele agasate in ultima vreme de tot felul de sunete ciudate, care se autointituleaza melodii, am cautat "Sway me"(nu varianta Pussycat Dolls, ci varianta veche) si am dat peste Dean Martin. Convins ca stiu cine e l-am cautat pe Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Dean_Martin si spre marea mea surprindere chiar stiam cine e... Partea buna e ca stiam si ce a fost The Rat Pack: http://en.wikipedia.org/wiki/Rat_pack , dar nu stiam ca a facut parte si el din aceasta mica trupa elitista care a influentat puternic societatea americana din punct de vedere social dar si politic.
Facand un mic periplu prin ceea ce in anii 50-60 se numea muzica buna(eu in continuare o numesc muzica buna) si ascultand versurile melodiilor ce au incantat si au modelat generatii(deoarece in afara unor artisti cu un talent iesit din comun au fost si oameni care au impus o anumita conduita, conduita pe care multi au adoptat-o) am realizat ca posibilitatea de exprimare o depasea cu mult pe a noastra( a celor ce traiesc in "era vitezei").
Imaginati-va azi o melodie cu urmatoarele versuri:
"Better forget her
Her with the nose in the air
She has you dancing on the screen
Break it and she wont care"
Daca momentan acest exercitiu depaseste puterea voastra de imaginatie versurile de mai sus pot fi inserate azi intr-o melodie foarte simplu:
"U bettr forgt dat bitch"
Simplu, scurt si la obiect. Exact ce ne dorim nu? Sa trecem peste toate exprimarile inutile, sa spunem direct lucrurilor pe nume.
Oare chiar asta e cea mai buna solutie?
A comunica nu reprezinta doar un mijloc prin care iti expui sentimentele si atat. Comunicarea poate fi si o arta. Poti fi cu adevarat fericit in urma unei conversatii placute. Deliciul de a asculta sau deliciul de a fi ascultat. Comunicarea unor trairi, dezamagiri, bucurii sau a altor stari pe care le simtim si pe care vrem sa le transmitem celui care ne asculta fara a-l ofensa pe acesta in vreun fel sau incercand sa il facem sa inteleaga nu numai trairile noastre ci si intensitatea acestora. Oare in disperarea noastra de a face totul mai repede, de a ne accelera propria viata nu uitam de lucrurile importante? Nu uitam de etichete, de formalitati, de conduita? Sau totul este perimat si nimic nu mai poate fi asa cum a fost odata?
Nu vreau sa spun ca atunci era mai bine ca acum. E clar ca fiecare societate a avut problemele ei. Nici nu vreau sa spun ca cei ce formau The Rat Pack au fost niste "sfinti"(din contra, sunt foarte cunoscute relatiile dintre acestia si diversi sefi ai mafiei) , dar, chiar daca poate doar in aparenta, pastrau anumite standarde morale. Noi azi am uitat de toate in goana nebuna impotriva timpului, cursa pe care nu o vom castiga niciodata. Ne inchipuim ca sarind peste micile detalii vom avea mai mult ragaz sa facem lucrurile pe care ni le dorim cu adevarat. Dar ce ne dorim cu adevarat pana la urma?
Oare nu doar un pahar cu o bautura fina, o muzica in surdina, un peisaj pe care sa-l contemplam in liniste si un dram de iubire?
Eu unul stiu ca asta imi doresc asa ca voi incerca de acum sa apreciez mai mult ce se intampla in jurul meu si sa nu alerg intr-o cursa pe care stiu ca oricum o voi pierde. Daca tot sunt aici macar sa ma bucur de ce imi este dat.
Pentru cei ce simt la fel recomand umorul de calitate: http://www.trilulilu.ro/701/68c67d7ca0f1b5 si muzica de calitate: http://www.trilulilu.ro/Cornelul/200ec28b5bea28 , http://www.trilulilu.ro/zummagio/fad2b5f4336fa5 si multe altele pe care va las sa le descoperiti singuri.
P.S.: Daca inca nu v-ati lamurit ce e cu titlul e simplu: avand in vedere viteza cu care ne miscam si mutilam limba romana recunosc ca in curand o sa am nevoie de cineva sa imi traduca din romana in .... romana!
Facand un mic periplu prin ceea ce in anii 50-60 se numea muzica buna(eu in continuare o numesc muzica buna) si ascultand versurile melodiilor ce au incantat si au modelat generatii(deoarece in afara unor artisti cu un talent iesit din comun au fost si oameni care au impus o anumita conduita, conduita pe care multi au adoptat-o) am realizat ca posibilitatea de exprimare o depasea cu mult pe a noastra( a celor ce traiesc in "era vitezei").
Imaginati-va azi o melodie cu urmatoarele versuri:
"Better forget her
Her with the nose in the air
She has you dancing on the screen
Break it and she wont care"
Daca momentan acest exercitiu depaseste puterea voastra de imaginatie versurile de mai sus pot fi inserate azi intr-o melodie foarte simplu:
"U bettr forgt dat bitch"
Simplu, scurt si la obiect. Exact ce ne dorim nu? Sa trecem peste toate exprimarile inutile, sa spunem direct lucrurilor pe nume.
Oare chiar asta e cea mai buna solutie?
A comunica nu reprezinta doar un mijloc prin care iti expui sentimentele si atat. Comunicarea poate fi si o arta. Poti fi cu adevarat fericit in urma unei conversatii placute. Deliciul de a asculta sau deliciul de a fi ascultat. Comunicarea unor trairi, dezamagiri, bucurii sau a altor stari pe care le simtim si pe care vrem sa le transmitem celui care ne asculta fara a-l ofensa pe acesta in vreun fel sau incercand sa il facem sa inteleaga nu numai trairile noastre ci si intensitatea acestora. Oare in disperarea noastra de a face totul mai repede, de a ne accelera propria viata nu uitam de lucrurile importante? Nu uitam de etichete, de formalitati, de conduita? Sau totul este perimat si nimic nu mai poate fi asa cum a fost odata?
Nu vreau sa spun ca atunci era mai bine ca acum. E clar ca fiecare societate a avut problemele ei. Nici nu vreau sa spun ca cei ce formau The Rat Pack au fost niste "sfinti"(din contra, sunt foarte cunoscute relatiile dintre acestia si diversi sefi ai mafiei) , dar, chiar daca poate doar in aparenta, pastrau anumite standarde morale. Noi azi am uitat de toate in goana nebuna impotriva timpului, cursa pe care nu o vom castiga niciodata. Ne inchipuim ca sarind peste micile detalii vom avea mai mult ragaz sa facem lucrurile pe care ni le dorim cu adevarat. Dar ce ne dorim cu adevarat pana la urma?
Oare nu doar un pahar cu o bautura fina, o muzica in surdina, un peisaj pe care sa-l contemplam in liniste si un dram de iubire?
Eu unul stiu ca asta imi doresc asa ca voi incerca de acum sa apreciez mai mult ce se intampla in jurul meu si sa nu alerg intr-o cursa pe care stiu ca oricum o voi pierde. Daca tot sunt aici macar sa ma bucur de ce imi este dat.
Pentru cei ce simt la fel recomand umorul de calitate: http://www.trilulilu.ro/701/68c67d7ca0f1b5 si muzica de calitate: http://www.trilulilu.ro/Cornelul/200ec28b5bea28 , http://www.trilulilu.ro/zummagio/fad2b5f4336fa5 si multe altele pe care va las sa le descoperiti singuri.
P.S.: Daca inca nu v-ati lamurit ce e cu titlul e simplu: avand in vedere viteza cu care ne miscam si mutilam limba romana recunosc ca in curand o sa am nevoie de cineva sa imi traduca din romana in .... romana!
miercuri, 8 aprilie 2009
Cuvant de inceput
Întotdeauna m-am întrebat de ce folosim un blog?
Nu cumva din aceleași raționamente pentru care ne cumpărăm un telefon de "fitze" sau pentru care ne luam "țoale" de la Adidas sau Nike? Oare nu e dorinţa noastră de a fi în pas cu moda, cu noul, cu pitziponci şi pitzipoance, cu cocalari sau alţi "deschizatori de drumuri"?
Sau poate chiar avem ceva de spus?
Sau ne plictisim şi in lipsă de altceva merge şi asta?
Poate în adâncul sufletului credem cu adevărat că suntem destinaţi acelei nobile arte numită literatura şi că orice legătură cu ea ne poate aduce mai aproape de împlinirea vreunui vis sau fantezii?!?!
Oricare ar fi motivul cuvintele noastre pot ajuta uneori aşa că am ales să mă alătur noului curent şi să-mi "trag" blog ... într-o ţară de "bloggeri"!
Scopul scuză mijloacele ... sau nu?
Aderând şi adaptându-mă la acest nou curent a apărut(în mod firesc) o altă întrebare: "Care e scopul acestui blog!".
Poate(doar poate) că am avea nevoie de mai multe "cuvinte alese" într-o lume în care normalul se transformă încet, dar sigur, în anormal. Poate am avea nevoie de mai multe voci care să ne călăuzească paşii ...
Departe de mine ideea de a încerca să fiu una din acele voci(nu am nici claritate în gândire şi nici forţa de a mă face auzit) singura mea preocupare fiind de a regăsi normalul camuflat şi ascuns între gândiri şi comportamente "deviante"!
În căutarea unei oaze de linişte(poate părea ciudat pentru mulţi dar normalitatea chiar ne conferă momente de linişte) deschid acest blog şi închei acest post cu un mic citat:
"Da, totul e simplu. Numai oamenii complică lucrurile."
Poate că acesta e primul pas în calea revenirii la normal: să nu ne mai complicăm singuri viaţa!
Dar despre asta în alt post.
Nu cumva din aceleași raționamente pentru care ne cumpărăm un telefon de "fitze" sau pentru care ne luam "țoale" de la Adidas sau Nike? Oare nu e dorinţa noastră de a fi în pas cu moda, cu noul, cu pitziponci şi pitzipoance, cu cocalari sau alţi "deschizatori de drumuri"?
Sau poate chiar avem ceva de spus?
Sau ne plictisim şi in lipsă de altceva merge şi asta?
Poate în adâncul sufletului credem cu adevărat că suntem destinaţi acelei nobile arte numită literatura şi că orice legătură cu ea ne poate aduce mai aproape de împlinirea vreunui vis sau fantezii?!?!
Oricare ar fi motivul cuvintele noastre pot ajuta uneori aşa că am ales să mă alătur noului curent şi să-mi "trag" blog ... într-o ţară de "bloggeri"!
Scopul scuză mijloacele ... sau nu?
Aderând şi adaptându-mă la acest nou curent a apărut(în mod firesc) o altă întrebare: "Care e scopul acestui blog!".
Poate(doar poate) că am avea nevoie de mai multe "cuvinte alese" într-o lume în care normalul se transformă încet, dar sigur, în anormal. Poate am avea nevoie de mai multe voci care să ne călăuzească paşii ...
Departe de mine ideea de a încerca să fiu una din acele voci(nu am nici claritate în gândire şi nici forţa de a mă face auzit) singura mea preocupare fiind de a regăsi normalul camuflat şi ascuns între gândiri şi comportamente "deviante"!
În căutarea unei oaze de linişte(poate părea ciudat pentru mulţi dar normalitatea chiar ne conferă momente de linişte) deschid acest blog şi închei acest post cu un mic citat:
"Da, totul e simplu. Numai oamenii complică lucrurile."
Poate că acesta e primul pas în calea revenirii la normal: să nu ne mai complicăm singuri viaţa!
Dar despre asta în alt post.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)