Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Avocat!
Sau cel putin asa credeam la 5 ani. Apoi au urmat alte meserii mai mult sau mai putin nobile. Credeam ca voi imparti dreptate in stanga si in dreapta, ca ii voi ocroti pe cei nepastuiti si ca voi pedepsi toti infractorii. Cand toti imi spuneau ca lumea nu e asa cum o vad eu si ca in curand o sa ma lovesc puternic de un zid inivizibil le raspundeam mereu:
"Nu e adevarat! O sa va arat ca e asa cum spun eu!".
Naivitatea unui copil sau simt al dreptatii exagerat, orice ar fi fost acum imi dau seama ca cei din jurul meu aveau dreptate.
Dreptatea se bazeaza pe perceptia asupra faptei judecate a celui care judeca, dar poate fi influetata de trairile acestuia, de capacitatea lui de a intelege anumite evenimente, de stres, etc. Cu alte cuvinte nu numai ca doua persoane pot judeca diferit aceeasi situatie, dar si aceeasi persoana poate da sentinte diferite pentru cazuri identice. Dreptatea nu e una singura si modul de percepere a ei depinde de la o persoana la alta. De aceea si daca as fi fost avocat, procuror sau judecator nu as fi fost in stare sa-mi implinesc visul: acela de a imparti o dreptate universal valabila. Singurul lucru pe care il puteam face era sa aplic propria mea dreptate.
Totusi, chiar daca nu exista o dreptate universal valabila, avem o dreptate acceptata de majoritate(acceptare consimtita printr-o legislatie aflata, din ultimele informatii pe care le am, inca in vigoare). Se pare insa ca uitam sa o respectam atunci cand nu ne mai convine sau cand ne vizeaza direct. In schimb alegem calea denigrarilor atat a celor care impart dreptatea cat si a celor care o (re)stabilesc. Ne place sa ne ascundem dupa deget cand e vorba de noi, sa spunem ca se face un abuz si ca noi suntem niste victime ale sistemului. Posibil! Dar de ce nu atacati pe cale legala tot ce vi se pare anormal? De ce trebuie sa pozati in victime pentru a starni compasiunea opiniei publice? Exista foruri europene care pot judeca astfel de cazuri si care chiar pot da decizii impotriva unui stat in cazul in care acesta a comis vreun abuz asupra cetatenilor tai.
Noua nu ne place insa calea justa. Noi dispretuim legea si o etichetam ca fiind plina de "bube" fara insa a incerca sa reparam ceva. E bine atat timp cat nu e vorba de noi!
Noi nu luptam cu problemele existente ci doar cu problemele pe care le avem noi. Si nu luptam barbateste ci ne lamentam ca niste femei asteptand compasiune si sprijin din partea tuturor. "Lupta mea sa fie lupta tuturor". Motto-ul nostru in viata si scaparea noastra din situatiile in care nu gasim scapare. Ne comportam ca niste copii de gradinita care, atunci cand gresesc, baga capul in pamant sau adopta imediat fata blajina in asteptarea acelui:"O dar uite ce dragut e! Lasa iubire ca nu pot fi suparata pe tine" odata cu care vine si absolvirea de toate faptele comise.
Argumente de genul: "Tatal lui a murit aseara in timp ce se uita cum fiul se disculpa in direct la televiziune" sau "Mama, sotia si copiii lui il asteapta acasa de Paste" mi se par irational aruncate intr-o discutie legata de dreptate.
Pana insa a ma sensibiliza pana la "lacrimile lui Dinescu" m-am simtit ca un mic sado-masochist caruia ii place sa petreaca in aceeasi pozitie noapte de noapte(sau ma rog zi de zi dupa puteri si preferinte).
Pana la a arata cu degetul judecatorii, procurorii, politistii ce ar fi mai bine sa citim legea si sa vedem ce e absurd si ce nu e? Ce ar fi sa ne invatam drepturile pentru a ne putea apara mai bine de abuzuri? Cum ar fi sa initiem o miscare menita sa schimbe tot ce e putred?
Dar nu, noi preferam compasiunea de la distanta atat timp cat nu e vorba de noi si apelul la sprijinul public atunci cand suntem in caca...o.
Dar pana a rezolva toate problemele de mai sus am gasit raspunul la intrebare:
- Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
- Nu vreau sa ma fac mare!