Cuvant de inceput

Întotdeauna m-am întrebat de ce folosim un blog?
Nu cumva din aceleași raționamente pentru care ne cumpărăm un telefon de "fitze" sau pentru care ne luam "țoale" de la Adidas sau Nike? Oare nu e dorinţa noastră de a fi în pas cu moda, cu noul, cu pitziponci şi pitzipoance, cu cocalari sau alţi "deschizatori de drumuri"?
Sau poate chiar avem ceva de spus?
Sau ne plictisim şi in lipsă de altceva merge şi asta?
Poate în adâncul sufletului credem cu adevărat că suntem destinaţi acelei nobile arte numită literatura şi că orice legătură cu ea ne poate aduce mai aproape de împlinirea vreunui vis sau fantezii?!?!
Oricare ar fi motivul cuvintele noastre pot ajuta uneori aşa că am ales să mă alătur noului curent şi să-mi "trag" blog ... într-o ţară de "bloggeri"!
Scopul scuză mijloacele ... sau nu?
Aderând şi adaptându-mă la acest nou curent a apărut(în mod firesc) o altă întrebare: "Care e scopul acestui blog!".
Poate(doar poate) că am avea nevoie de mai multe "cuvinte alese" într-o lume în care normalul se transformă încet, dar sigur, în anormal. Poate am avea nevoie de mai multe voci care să ne călăuzească paşii ...
Departe de mine ideea de a încerca să fiu una din acele voci(nu am nici claritate în gândire şi nici forţa de a mă face auzit) singura mea preocupare fiind de a regăsi normalul camuflat şi ascuns între gândiri şi comportamente "deviante"!
În căutarea unei oaze de linişte(poate părea ciudat pentru mulţi dar normalitatea chiar ne conferă momente de linişte) deschid acest blog şi închei acest post cu un mic citat:
"Da, totul e simplu. Numai oamenii complică lucrurile."
Poate că acesta e primul pas în calea revenirii la normal: să nu ne mai complicăm singuri viaţa!
Dar despre asta în alt post.